Fotografii de cununie civilă la Starea Civilă Sector 6, Bucureşti

Pe această pagină poţi vedea cele mai recente fotografii de cununie civilă realizate la Starea Civilă Sector 6, Bucureşti de Mihai Zaharia Photography.

Te invit să priveşti postările de mai jos, pentru a găsi puţină inspiraţie.

Înregistrarea căsătoriei – important de ştiut

Declaraţia de căsătorie se face personal, de către viitorii soţi, în scris, la primăria locului de domiciliu sau de reşedinţă al unuia dintre viitorii soţi. Căsătoria se va încheia după 10 zile calendaristice, respectiv între a 11-a și a 14-a zi de la data depunerii actelor în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.

Acte de care vei avea nevoie atunci când te programezi pentru căsătorie:

  • Documentul cu care se face dovada identităţii, în original;
  • Certificatul de naştere, în original;
  • Certificatul medical privind starea sănătăţii, valabil 14 zile calendaristice de la data emiterii, care trebuie să conţină menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători;
  • Documente, în original şi în copii, traduse şi legalizate ori certificate de ofiţerul de stare civilă din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul.

Date de contact:

Starea Civilă Sector 6:
Adresa: Str. Drumul Sării nr. 85, Sector 6, Bucureşti
Telefon: 021.410.5708, 0311.004.769
Website: https://www.primarie6.ro/serviciul-stare-civila-sector-6/
Google Maps: Navighează aici

Cele mai recente fotografii de cununie civilă de la Starea Civilă Sector 6, Bucureşti

Vezi mai jos cele mai recente fotografii de nuntă de la Starea Civilă Sector 6 din Bucureşti fotografiate de Mihai Zaharia Photography.