Dacă zic că Alexandra și Adrian și-au dorit (și au și avut) o nuntă altfel, poate v-ați gândi că au vrut cu orice chip să iasă din tipare, ca să șocheze. Și totuși nu e deloc așa. Ei și-au dorit (și au și avut) o nuntă „pe sufletul lor“. Nu au dorit să facă nimic din ceea ce „se face“ de obicei la o nuntă doar pentru că „așa se face“. Da, a fost o nuntă altfel, dar în sensul bun al cuvântului, în care nu au ales să facă decât ceea ce au simțit că îi reprezintă și în ce au crezut cu adevărat. Recunosc că încă de când am vorbit prima dată cu ei (pe Skype), m-au cucerit cu acest mod de a privi lucrurile și am știut încă de atunci că va fi o nuntă cu accente inedite, pe care o vom fotografia cu mare plăcere și care ne va oferi din belșug momente reale, autentice. Și nu m-am înșelat. Buchet de mireasă accesorizat cu acadele, teniși în loc de pantofi cu toc, ședința foto la fermă printre rațe (sau gâște?) și căței… Într-adevăr, accentele inedite nu au lipsit 🙂
Ulterior am ajuns să îi cunosc mai bine pe Alexandra și pe Adrian și mi-am dat seama că această viziune pe care au avut-o față de nunta lor îi caracterizează în tot ceea ce fac. Că refuză să se complacă în conformisme și nu sunt dispuși să ia decizii în care nu se regăsesc 100%. Că sunt tineri, frumoși, energici și nu se tem să acționeze. Alexandra și Adrian, vă mulțumesc pentru încredere și vă mulțumesc că sunteți așa cum sunteți! Să nu vă schimbați! 🙂
Cu drag,
Mihai
Mihai Zaharia Photography
Coordonate nuntă:
Oraş: Călărași
Cununia civilă: Oficiul Stării Civile Călărași
Petrecerea: Privilege Ballroom
Fotografi: Mihai Zaharia, Daniela Zaharia