Andra şi Victor se potrivesc foarte bine. Sunt amândoi la fel de simpatici, de veseli şi de relaxaţi – dar despre asta v-am povestit deja aici. Despre naşii lor, Anca şi Bogdan, am avut ocazia să vă povestesc aici. Ceea ce nu v-am povestit este că Andra, mireasa din postarea noastră de astăzi, este sora lui Bogdan, naşul ei. De asemenea, nu v-am povestit că Andra l-a cunoscut pe Victor în aceeaşi zi în care Bogdan a cunoscut-o pe Anca. Şi în acelaşi loc. La o nuntă (în Sibiu). Interesant destin 🙂
Îmi aduc aminte de prima întâlnire cu Andra şi Victor, când ne-am văzut să discutăm despre nunta lor. Victor mi-a zis: „Ne cunoaştem de la nunta aia fără hore şi fără sârbe“ (aluzie la textul din postarea mea de pe blog de la nunta Ancăi şi a lui Bogdan). I-am răspuns: „Da, îmi amintesc. A fost una dintre puţinele nunţi la care am ascultat AC/DC, Rammstein şi Paraziţii. Sper ca şi la nunta voastră să fie la fel!“ „La noi la nuntă o să fie la fel – doar că fără Paraziţii…“, mi-a răspuns Victor. Dar nu a anticipat bine… Prin grija lui Bogdan, Paraziţii au sunat tare în boxe (spre dimineaţă), împreună cu alte trupe autohtone de hip-hop şi am dat cu toţii din cap frenetic. A fost doar încheierea furtunoasă a unei petreceri furtunoase – la fel de explozivă, de veselă şi de plină de viaţă cum sunt Andra și Victor. O petrecere tinerească și fresh, din care a lipsit tot ceea ce ei nu au crezut că îi reprezintă. O petrecere a cărei tematică (superb ilustrată) a fost „Veneția“ (orașul de suflet al lor). O petrecere la care copiii s-au distrat deopotrivă cu cei mari, iar măștile venețiene (care nu puteau lipsi) au fost la mare căutare.
Andra şi Victor, vă mulţumesc mult pentru încredere – şi abia aştept să ne reîntâlnim la şedinţa foto Trash The Dress! 🙂
Cu drag,
Mihai
Mihai Zaharia Photography
Coordonate nuntă:
Oraş: Bucureşti
Ceremonia religioasă: Biserica Sfântul Visarion
Petrecerea: Hotel Minerva
Fotografi: Mihai Zaharia, Daniela Zaharia